„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48)

marți, 23 noiembrie 2010

Spovedania


Spovedania este Taina prin care Dumnezeu iarta, prin preotul duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc în cadrul spovedaniei. Spovedania are o semnificatie complexa:
  • pocainta, pentru ca cel ce o primeste trebuie sa regrete în mod sincer pacatele savârsite;
  • marturisire crestinul îsi marturiseste pacatele în fata preotului;
  • al doilea botez pentru ca prin ea se spala pacatele ca si prin Taina Botezului;
  • iertare pentru ca prin aceasta Taina se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor;
  • împacare, pentru ca ea ne împaca cu Dumnezeu.
Intrebari si raspunsuri legate de spovedanie
1.- Cine are dreptul de a spovedi?
Numai episcopii si preotii au puterea si dreptul de a dezlega de pacate.
2.- Când sa ne spovedim?
Spovedania nu este neaparat legata de termene. Se poate merge la spovedanie de cite ori consideram necesar sa o facem. Porunca a patra a Bisericii ne cere sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica în posturile Pastelor, Craciunului, al Sfintei Marii si al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Orice credincios are îndatoria sa se spovedeasca cel putin o data pe an.
3.- Cine trebuie sa se spovedeasca?
Toti credinciosii trebuie sa se spovedeasca. Bolnavii, mai ales, trebuie sa se îngrijeasca sa se spovedeasca si sa se împartaseasca pentru ca eventualul sfârsit sa nu-i prinda fara a fi spovediti si împartasiti.
4.- Cum trebuie sa ne spovedim?
Spovedania (marturisirea) pacatelor trebuie facuta prin viu grai, în fata preotului-duhovnic si trebuie sa fie:
  • completa, adica sa cuprinda toate pacatele savârsite de la ultima spovedanie de care suntem constienti;
  • sincera si facuta de bunavoie;
  • secreta, adica fara alti martori;
  • cu umilinta, cu parere de rau, si cu dorinta sincera de a nu le mai repeta.
5.- Ce este canonul (epitimia) de spovedanie?
Canonul de spovedanie sau epitimia (certarea) este mijlocul de pocainta rânduit de Biserica, prin care preotul-duhovnic cere penitentului sa faca rugaciuni, metanii, frecventarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânari de la anumite fapte sau mâncaruri etc. Cea mai aspra pedeapsa este oprirea de la Sfânta Împartasanie pentru un anumit timp.
6.- Unde se face spovedania?
Spovedania se face în biserica, înaintea icoanei Mântuitorului. Se fac exceptii pentru bolnavii netransportabili, la care preotul este obligat sa se duca pentru a-i spovedi.
7.- In ce consta spovedania?
Preotul spune anumite rugaciuni, care fac parte din ritualul spovedaniei, dupa care urmeaza marturisirea pacatelor de catre penitent. Acesta raspunde la întrebarile preotului-duhovnic sau isi marturiseste singur pacatele. In functie de gravitatea pacatelor, duhovnicul rânduieste canonul (epitimia) pe care cel spovedit trebuie sa-l urmeze.
8.- Spovedania poate fi facuta publica?
Preotul-duhovnic nu are voie, sub nici un motiv, sa faca publice pacatele marturisite de un penitent în scaunul spovedaniei.
9.- Ce sa facem înainte de spovedanie?
Marturisirea pacatelor este recomandat sa se faca dupa o perioada in care cel care doreste sa se pocaiasca a tinut post si s-a rugat.
10.- Care este rezultatul spovedaniei?
Spovedania ne dezleaga de pacate si ne da o noua sansa pe calea virtutii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu